Amurg de iubiri …

Retraiesc, aproape la nesfarsit un amurg purpuriu,

Atat de dureros, incat paralizeaza de multe ori

Tot ce seamana a sentiment in mine.

Mai ies din cand in cand, din cotidianul ciclic si plicticos,

Aruncandu-ma in bratele unui rasarit timpuriu,

Rosu aprins, plin de viata si de zgomot,

Plin de sperante, vise si iluzii.

Si Soarele acesta, abia iesit de dupa norii diminetii,

Reuseste sa aprinda in mine o faclie aurie,

Un foc ce arde puternic si imi cuprinde treptat toata fiinta.

Inevitabil si aproape negresit, vin apoi norii de furtuna,

La inceput apare unul, apoi se tot strang si …

Pe neasteptate, incepe o ploaie rece si patrunzatoare

Ce se tot opreste, numai ca sa inceapa din nou mai puternic.

E un dus scotian, care, in loc sa ma revigoreze,

Distruge faclia, si o data cu ea o parte din mine.

Povestea se tot repeta, si fara sa vreau ma trezesc din nou

In amurgul rece din care am plecat numai cu cateva momente mai devreme.

Imi ramane doar noaptea, si indrumat de luna plina,

Ratacesc orbecaind printre stele si lumina palida, reflectata si rotunda.

Nu ma linistesc nici acum si crepuscularul noptii ma indeamna

Spre reflectie si analiza intuitiva.

Defapt, inevitabil, ma arunca din nou in marele butoi cu melancolie,

Din care, abia daca mai zaresc acum, palidul amurg.

One thought on “Amurg de iubiri …

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s